Poezieconcursnonstoppoesis.MyForum.ro :: goeteri - Vizualizare subiect 27 pe poesis.myforum.ro

Trimis: 13/09/2010 20:15

Locație; Beloeil, Montreal, Quebec, Canada, din anul 1982.

Trimis: 13/09/2010 20:28

Frântură de suflet

”- Alooo, comment ca va ?!...apare chipul blond , cu două străluciri calde verzi-căprui.
Surpriza e totală, pentru mine, revenitul de trei zile dintr-un voiaj în Europa.
Nu plecasem nicidecum ca turist, eram în căutarea a altceva... spun asta într-o doară, căci are nume precis...
-Bună Simona !... mă bucur imens de mult să te văd...
-Ce frumoasă ești !... într-adevăr, ”mignionă”, cu trup fin și cu bărbia ascuțită, bronzată și cu dinții albi și ten prelung, măsliniu bej... mă topesc de plăcere.
N-am cuvinte mai multe, stau mut de uimire și de mulțumire lăuntrică.
-Ce s-a întâmplat, parcă ai ochii și mai albaștrii ? Știi ce mult aș fi dorit să-i am și eu la fel... îmi spune tot ea. După care se apropie de mine și mă îmbrățișează.
Este de o finețe răcoroasă, imperceptibilă, miroase a șampon proaspăt, părul de nuanță nisipului strălucește... e tânără, tânără...
-Ce fac ceilalți, Daniela...Patrick... ?
-Sunt fiecare bine, ne era dor să te revedem.
-Ești sigură ?... Nu sunt supărați ?... și mi se strânge inima de frica răspunsului !
-Așa, pentru că am plecat... poate nu a fost pe placul nimănui.
-Nu-ți pot garanta că le-a picat bine, dar asta e, a fost alegerea ta...
... Și se întoarce spre geamul ce dă din birou spre ” Autoroute 40 ” spre Toronto.
Se mișcă un oscior fin pe gâtul de lebădă de cafeniu de ceară, și se umezesc niște migdale imense cu gene prelungi... și se topește câteva secunde, parcă se îndoaie un pic...
Și mă doare imens pieptul, ba nu capul, capătă un cerc de metal și urechile-mi zvâcnesc și vreau să mor... să mor... ca ea să scape. Și își dă cu mâna, cu degete fine, părul, răsfirându-l de la ureche înspre spate și se întoarce zâmbind... și mă întreabă .,
-Ea este Eteri?...E deosebit de frumoasă !... și zâmbesc aproape nătâng și mă doare... bucuria, de mor...
-Da, ea este. Realizați cunoștință...Eteri...Simona !
Ea zâmbește fără fals și-mi promite că revine, căci se grăbește...
Și are 17 ani și jumătate și s-a dus... la ea acasă și mor... și mor...
-La revedere... papa... !!!
Și biroul de alături este plin de reprezentanți de ai mei, care discută afaceri și eu sunt nicăieri, și sunt singur, singur...și mor, și mor...
Și am rămas printre două milioane jumate de străini, într-o citadelă din societatea nouă, și sunt la Montreal care-i pustiu, e pustiu... e pustiul meu.
07.06.2010
Pentru Simona Ionela Rădulescu.

[url=http://www.99poze.ro/p/bb9f32050049c355564a31e4a4d7c77e.jpg] goeteri goeteri

[/url]

Trimis: 21/09/2010 16:15

Cel mai bun prieten...

”- Salut Daniel ! Ce mai faci nebunule, ce nu știi cine e ?... Sunt Grieg...
... Sunt sunat de la Vancouver, pe neașteptate.
-Grieg, tu ești, nu-mi revin, ce faci , unde stai, cum ești, zi-mi despre tine !
-Oho, stai măi, ia-o mai ușor... O să avem timp de toate...
În timp ce în minte mi se derulează... neuitatul.
Este prietenul meu din Constanța, cel mai bun prieten, așa cum am fost, ulterior spusele lui repetate, imboldul reușitei lui la facultate.
Eu i-am realizat ambiția, dorea să fie la fel, să fie ” the best” .
El care m-a vizitat și la Câmpina, și la Râmnicu- Sărat, el mai oportunist, care a rămas la Pasteur, iar eu admiratul, cu cea mai mare medie, mă decisesem să plec într-un târg de provincie.
Dar a venit momentul și el mi-a fost exemplul, mi-a dat imboldul plecării... Știa că am rude în Italia și mi-a cerut un serviciu de nimic, se numea pe atunci... o chemare.
Și ca de obicei nu m-am ținut de cuvânt, nu i-am obținut-o.
Mai bine spus, ” italienii” au crezut, că le pică pe cap...
S-a ajutat cu ” străinii” și a plecat în Grecia ca să ajungă apoi la Vancouver.
Și a reușit, și era fericit iar eu l-am urmat cam la șase luni, prin Roma, cu destinația Montreal...
-Daniel, vin la Montreal.
-Îîî... ?
-Da, vin să-mi dau examenul de capacitate, că se pare că este mai ușor la Montreal.
-Ok...
-Știi, aș putea sta la Sarmiza, o știu de la Institut, din Bucureștti, este și ea cu soțul la Montreal...
-Nici n u mă gândesc, vii la mine !
-Bun, în două săptămâni sosesc, te sun îaninte...
Bucurie enormă... Sar în sus, îmi vine prietenul de-o viață...
Trec zilele cu viteza melcului, dar ne întâlnim, îl aștept la aeroport.
Mă pupă, nesimțitul pe gură... ah... și mă șterg de scârbă.
Venim acasă, el nu bea, beau eu pentru amândoi și ne povestim... neștiutul. E fericit... dar e prea negru, nu știu, parcă străveziu... dar e vesel, râde într-una, mă ”boost”ează !
Îmi povestește de examen - nu sunt încântat- îi spun că eu prefer să fac universitatea, să mă specializez.
A doua zi îi spun că sunt obligat să merg la benzinărie.
Pentru moment, era asta ocupația mea, aveam un garaj măricel la Laval, pe malul fluviului Saint- Laurent, în asociație cu un prieten, dar eu mă ocupam, și acesta într-un final mi-a vândut și bucată sa..
- Nu mă deranjează, oricum voiam s-o văd pe Sarmiza, cu omul ei, am fost buni prieteni la Institut...
-Ok...,...plec.
La garaj îmi găsesc... prietenii.
-Salut Pol, ce faci Victor ?!
-Salut Dănuț !... ești vesel !?
-Da, am acasă, cel mai bun prieten, pe Grieg... și le povestesc într-o doară.
-Ce facem diseară ?
-Păi ce să zic, eu ar trebui să rămân... să stau cu Grieg...
-Dar ce, e copil mic, facem și nou un pokeraș...
-Nu știu, vedem... și deja drogul din mine își face efectul... Și vine seara și apare și Coiu, ahtiatul mai târziu bani, și luăm vin... mult și jucăm... promis maxim până la 12 noaptea... că mă așteaptă, cel mai bun prieten al meu, Grieg.
Și fumăm mult și jucăm și câștig, dar neimportant... trebuie să mă grăbesc, e Grieg acasă.
Și joc, în viteză să termin mai repede, și poate pierd, câștig, ”However” și este 5 dimineața, și sunt palid și nu mai plec...
Ceilalți se duc acasă, rămân, mă splăl pe ochi, pe dinți și jenat de rușine... stau și mi-e frică... de telefon... Aproape îmi dau lacrimi, de un amestec de milă, cu vinovăție.
Mă ascund...Mașinile vin, iau benzină, vând țigări, mecanicul face nișcaiva frâne, vin alte mașini.
Numai una, oprește chiar la ușă și coboară un cuplu... apoi apare Grieg.
-Dănuț, îți prezint familia, Sarmiza și... nici n-am auzit bine numele soțului...
-I-am chemat, că am crezut că ți s-a întâmplat ceva ... mă bucur că ești bine... dar ești palid rău... el vorbea, care era vânăt...
Am discutat... cu toții.
-Astăzi și deci diseară, voi sta la ei, mai depănăm amintiri. Cred că nu te superi ?
-Bineînțeles că nu... Grieg, îți aparține orice decizie iei.
-Ok... păi atunci ,ne sunăm și îți spun, îndată ce revin acasă.
-Salut, sărut mâna... la revedere !
Au plecat cu toții, aveam rău de nesomn, îmi era greață.
Grieg a venit după două zile, mai avea o zi până la examen... citea. Căutam să nu-l deranjez și plecam, stăteam mai mult la garaj, și jucam... poker.
Nici nu știu când a dat examenul, a spus că nu mai așteaptă rezultatul, care va fi peste două săptămâni, și m-a rugat să il comunic eu...cel mai bun prieten.
Și a plecat, nu atunci, eu nu eram acasă, eram la garaj și l-a dus la aeroport... Sarmiza.
Și țineam mult la el și aș fi vrut să ia examenul... dar nu l-a luat.
M-a anunțat... tot el ?! I-a spus... Sarmiza.
Îmi spunea că e negru de supărare și eu deabia acum mă simțeam dărâmat, începeam să-l revăd, acum, când nu mai era cu mine și nu atunci când aș fi putut să o fac și să-i dau o mână... să-l sprijin , să stăm de vorbă.
Și nu era supărat pe mine, era supărat pe el , rău de tot... și-și pregătea un alt examen pentru Saskatchewan, care ar fi fost prin septembrie.
Eu, în august am intrat la Universitatea din Montreal, făceam cursuri la Saint-Hyacinte.
Am întâlnit-o pe Sarmiza, care mai avea un an și termina, eu patru... în total.
Am întrebat-o... de Grieg și a început să plângă...
-Te rog mult, văd băieții, de ce plângi ?
-Grieg este bolnav... Are cancer, în faza terminală !!!???
Mi s-au înfundat urechile, iar capul îmi plesnea.
-Eu nu sunt prietenă, chiar așa de familie cu el, dar m-am dus de urgență la Vancouver... E terminat !
-A devenit mistic, crede imens în Dumnezeu, care l-ar putea salva.
-...Ok... Sarmiza...
Mă îndepărtez și văd imagini cu Grieg, înegrit de supărare, străveziu...
Sunt medic bun, am fost mereu, și mă întreb de ce nu mi-am luat timp pentru el, căci observasem totul din timp, puteam să-l alertez, să-l previn, să-i câștig timp, viață...
Am fugit de la cursuri, zburam cu mașina spre Montreal... I-am dat telefon.
-Alo Grieg...
-Da, cine e... voce schimbată tremurândă.
-Sunt Daniel.-Salut Daniel, ce mai faci ?
-Nu mă întreba tu pe mine... Ce faci , ce se întâmăplă ?
-Dane, sunt pierdut, am 35 de kg. În 45 de zile m-am topit.
-Dar stai puțin, nu te supăra, poate e ceva legat de SIDA ?
-Ah, nu, nu fi rău, eu nu sunt dintr-ăia, am fost băiat cuminte. Am cancer la pancreas, în faza terminală...
Nu mai auzeam bine, totul era un buhăit, creierul îmi juca feste, auzeam doar frânturi...
-Grieg, e imposibil, tu ești un colos... deși nu era un mare..., nu te poți lăsa așa, trebuie să te bați... Și suntem în inima științei, America, trebuie să existe ceva .
-Și eu mi-am zis la fel, sunt un ciolănos, mă știi...
-Spune-mi ce putem face ?
-Stai că te anunț, aștept un telefon de la Chicago.
-Bine, la revedere, aștept să mă suni.
...Vorbesc singur, mă duc la baie, la oglindă și mă privesc. Sunt hâd de durere și nu numai, de vinovăție.
Am examene, le iau cu greu în următoarele două zile, până primesc un telefon...
de la Grieg.
-Bună Dane...Sunt doborât. Am trebuință de 5000 de dolari, e minim, căci am intervenit prin cineva...
-Dan nu am banii, te rog din suflet... mai avea încă suflet... poate poți face o chetă, la biserica românească, știu că ești consilier.
-Da Grieg, e vorba de 5000, nu ...?
-Cât poți Daniel, și-ți mulțumesc din suflet.... mai are suflet....
-Ok, Grieg, lasă-mă să mă ocup.
Și trec zilele și nopțile. Am vorbit la biserică de două ori, nu am strâns nimic... Încerc, pentru cel mai bun prieten al meu.
Nu pot și nici nu am, sau poate aș fi avut o șansă, dar am dat garajul la bancă, fără nici-un profit, doar să scap și să-mi fac studiile.
...Am ajuns cu o colegă la Montreal și ne-am relaxat la o bere la terasă. Pe urmă ce ne-am despărțit, am intrat în casă și a sunat telefonul...
La început o voce de zbenguit, un amestec cu zâmbet de copil...
-...Alooo...
-Da, alo, da... cine e ?
-Hi hi...Stai, lasă telefonul ! Alo, da sunt eu, Aura, soția lui... Grieg...Daniel, a murit Grieg....!
Atât a fost, apoi s-a întrerupt, a rămas numai sunetul... luuung, ca inimă oprită, sau era...tonul.
Stau continu, nemișcat, nu mai știu, telefonul era jos, l-am luat din apă...erau lacrimile mele... pentru cel mai bun prieten al meu... Grieg, pentru care am fost un idol, eu... cel mai bun prieten al lui...
Dorea să fie ...Eu
In memoriam
P.S. ...M-a vizitat Grieg , după o săptămână, era îmbrăcat cu un sacou mai scurt, așa cum umbla el de obicei, și era la aeroport, în față.
M-am apropiat, și era negru, străveziu la față, și-l strigam...
Și nu s-a uitat, privea înspre cer, sobru, și pierdut.
Și era tânăr, de-abia împlinise 35 de ani...dar oricum mult mai mare decât mine, eu idolul lui, cel mai bun prieten...
Este ultima mea întâlnire cu Grieg, cel mai bun prieten, așa cum mă vedea el pe mine, idolul lui... Daniel.
Era visul ultimei întâlniri... 07.06.2010
[url=http://www.99poze.ro/p/4ce3cc3491123932e79fee2fcadf5f17.jpg] goeteri goeteri

[/url]